Nicolae Iorga avea o minte sclipitoare și o memorie fenomenală! Studia de dimineață până seara. Dan Smântănescu, secretarul sau particular, povestește felul în care decurgea o zi obișnuită din viața marelui savant român:

„Se scula dis-de-dimineaţă. La ora cinci, intra în biroul său – o cameră simplă, cu pereţii plini cu dulapuri înţesate de cărţi şi un birou modest, lung de doi metri. Nu avea voie nimeni să-l deranjeze. Doar doamna Catinca Iorga se furişa discret, cu paşi vătuiţi, şi aşeza pe colţul biroului o tavă cu o ceaşcă cu ceai sau cafea cu lapte şi o chiflă, sortite de cele mai multe ori să rămână neconsumate.

Pe birou se găseau aşezate în teancuri de către secretarii săi – toţi benevoli – numeroasele reviste şi tipărituri ce-i veneau din străinătate şi din ţară. Într-un colţ al biroului, corespondenţa cotidiană. Profesorul începea prin a citi, cu mare atenţie şi curiozitate, corespondenţa, răspunzând pe dată fiecăruia, indiferent dacă era un om simplu sau un mare intelectual. Scria personal până şi adresele de pe plicuri.

De obicei, răspundea lapidar, pe cărţi de vizită. Apoi citea presa şi periodicele care-i soseau. Un teanc impresionant, zilnic. Însemna articolele ce-l interesau, iar dacă întâlnea o idee ce-i sugera o nouă informaţie, o scria febril pe marginea albă a vreunui jurnal, rupea fiţuica bibliografică şi o adăuga, în plic, la capitolul problemei ce avea cândva, să o dezbată.

Nu rămânea nicio pagină neparcursă de privirea sa. Metoda de a fotografia mental pagina în mod spontan i-o facilita prodigioasa sa memorie exersată prin migăloase zile şi nopţi de trudă. Până la orele şapte, termina această intensă muncă de informare. Scria îndată noul articol pentru ziarul Neamul Românesc, pe care la ora şapte jumătate îl da unui curier care-l ducea la tipografie. Pe la orele 9 se întorcea curierul cu şpalturile ziarului pe care Nicolae Iorga îl corecta integral.

Cum în mintea lui clocoteau spontan numeroase probleme cu caracter istoric pe care trebuia să le rezolve, se aşternea, în mod concentrat, timp de 2-3 ore pe o titanică trudă de elaborare, scriind febril noi pagini din lucrarea pe care o premedita spre a întregi vasta-i operă.

În caz că avea nevoie de o informaţie suplimentară, strict necesară, înclina scaunul în spate şi trăgea un sertar de la dulapul masiv unde avea plicuri înţesate cu notiţe referitoare la diferite probleme.
La ora 11.00 ieşea din cabinetul său, îşi lua bastonul şi geanta (câteodată umbrela) şi pleca la Universitate, în zilele când avea cursuri. În alte zile, drumurile sale duceau către Biblioteca Academiei, unde lucra izolat, în sala profesorilor universitari, fiind adesea singurul cercetător.

În clipa când profesorul Iorga sosea, bibliotecarii îi puneau la dispoziţie, cât mai grabnic posibil, teancurile de tomuri şi de documente pe care Iorga le solicita cu o zi înainte, prin mine.

În zilele când nu era obligat să participe la şedinţele de la Senat sau Cameră, Iorga se grăbea să ajungă acasă, unde îl aştepta un prânz frugal.
Iorga nu era un gurmand, dar îi plăcea să deguste bucate tradiţionale româneşti, iar în timpul mesei întreţinea cu verva sa scăpărătoare întreaga familie şi câte un rar invitat agreat de spiritul său, adeseori persiflant.

Îi plăceau ciorbele fierbinţi, ghiveciul, sarmalele, Iorga nu era un băutor de alcooluri, dar după masă bea un pahar cu vin. Devora fructele, spunând că acesta era un obicei din copilărie. Îi plăceau şi dulciurile, fără însă a exagera. În genere, mânca puţin, vorbea mult, se scula repede de la masă şi rar sorbea câte o cafea sau un lichior, deoarece îl ispiteau cărţile sau broşurile proaspăt apărute, care aşteptau pe biroul de lucru.

Cum primea zilnic teancuri întregi de cărţi, publicaţii şi corespondenţă, o sete teribilă de a cunoaşte îl îndemna ca imediat după masă, fără să simtă cea mai mică istovire, să se aşeze la masa de lucru, de care nu se despărţea până la orele 1-2 noaptea. Aceeaşi preocupare o avea şi pe timpul călătoriilor, când cea mai mare grijă a sa era ca, ajuns într-un important centru cultural, să descindă la biblioteca locală.

În zilele de sărbătoare, când era la Vălenii de Munte, făcea câte un scurt popas la biserica de peste drum. Acolo se închina cu evlavie, cerceta minuţios aspectul bisericii, pe care mulţi ani a îngrijit-o, şi revenea la biroul său de lucru.

Iorga a fost un rob al muncii cărturăreşti, dăruindu-se cu o patimă aproape bolnavă, într-o necruţătoare şi necontenită muncă, citind fulgerător, adnotând, extrăgând pe fiţuici de hârtie informaţii importante, notând sugestii survenite spontan şi elaborând astfel o întreagă operă, alta decât cea dată la tipar, o operă cerebrală, care îl obseda şi care servea ca izvor pentru lucrări noi, inedite”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *