În legătură cu procedurile derulate cu privire la cetățeanul român Tudor Florian, Ministerul Justiției este în măsură, la acest moment, să informeze cu privire la următoarele:

La data de 27 mai 2021, în Ciudad de Mexico, cetățeanul român Tudor Florian a fost arestat provizoriu, în vederea extrădării către România. Sus-numitul este urmărit internațional în vederea punerii în executare a unui mandat de arestare preventivă, emis de către Tribunalul București.

Arestarea a fost dispusă ca urmare a cererii formulate de către Ministerul Justiției, la sesizarea instanței emitente a mandatului de arestare preventivă.

“Autoritățile mexicane au colaborat cu autoritățile române cu celeritate și eficiență. Ministerul Justiției a beneficiat de asistența Ambasadei României în Statele Unite Mexicane. Procedura de extrădare se va desfășura conform legislației statului solicitat. Ministerul Justiției din România va întreprinde toate demersurile legale în virtutea atribuțiilor sale de autoritate centrală în materia extrădării”, transmite Ministerul Justiției.

În martie 2020, un tribunal român a ordonat capturarea lui Florian Tudor, alias Rechinul, pentru tentativă de crimă, șantaj și înființarea unei rețele de crimă organizată.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *