Ordinul Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații numără aproximativ 400 de membri, toți veterani ai teatrelor de operații activi și rezerviști. Încă de la înființare, organizația a promovat imaginea Armatei României, onoarea și demnitatea militară.

„La invitația d-lui Col.Dr. Claudiu Toma – Șeful Direcției pentru Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului din MApN, delegația Ordinului Militar al Veteranilor a participat la sediul Direcției, la o întâlnire de lucru unde au fost prezentate aspecte din activitatea asociației, activități în derulare și de perspectivă, precum și propuneri referitoare la menținerea unui climat de cooperare dintre Ordinul Militar al Veteranilor și structurile MApN”, se arată într-un comunicat. Din delegație au făcut parte Col.(r) Dr. Vasile Vreme – președintele Ordinului și Manuel Vlăduț – prim-vicepreședinte.

Ordinul Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații a fost înființat la 13 februarie 2019, la Medgidia, de câțiva militari, veterani ai teatrelor de operații din Kosovo, Afghanistan și Irak. Încă de la început, ei și-au propus să lupte pentru drepturile soldaților care servesc Patria în teatrele de operații și să cinstească memoria eroilor căzuți la datorie, în diferite zone de conflict. 

Col.(r) Dr. Vasile Vreme, Președintele Ordinului Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații, pe vremea când era in Afganistan.

Președintele organizației, col.(r) Vasile Vreme este doctor în științe militare, a participat la numeroase misiuni internaționale, în Kosovo, Afganistan și Irak. Este considerat de mulți dintre camarazii săi un erou al războiului din Afganistan. În martie 2006, o echipă mobilă, condusă de colonelul Vreme, a fost fost prinsă într-o ambuscadă, în Afganistan. Sub tirul necruțător al talibanilor, ofițerul și-a scos camarazii răniți din Tab și a reușit să țină piept teroriștilor până la sosirea elicopterelor americane.

Cel care asigură ajutor colegului rănit este colonelul Vasile Vreme. Au fost prinși într-o ambuscadă

Prim-vicepreședintele Ordinului Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații, plt.adj.(r) Manuel Vladuț, a lucrat  30 de ani în armată, specialitatea cercetare-diversiune. A fost lunetist și instructor de lunetiști. A activat în teatrele de război din Kosovo și Afganistan. Este autorul manualului „Ghid practic pentru militarii profesionisti”  și al cărții „Supraviețuirea”

Plt.adj.(r) Manuel Vladuț în timpul ce convoiul românesc este atacat de talibani

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *