Au început cercetările pentru omor calificat cu premeditare în cazul omului de afaceri Ioan Crișan, care a murit sâmbată dupa ce i-a explodat mașina, au anunțat luni reprezentanții Parchetului General. Dispozitivul a fost pus chiar sub scaunul șoferului și, cel mai probabil, persoana care l-a detonat se afla în apropiere.

 Ministrul Lucian Bode a făcut următoarea declarație: ”S-au finalizat cercetările la faţa locului în sensul în care epava autoturismului a fost ridicată şi depozitată într-un loc unde se continuă cercetările. Luăm în calcul mai multe ipoteze de lucru. În acest sens am audiat martori, membri ai familiei, angajaţi ai societăţii comerciale, prieteni, apropiaţi, vizualizăm imaginile de la faţa locului de pe traseul pe care l-a parcurs victima în dimineaţa zilei de sâmbătă şi nu numai”.

Presa locală vorbește despre o posibilă implicare a victimei într-un dosar de contrabandă cu țigări. Dar autoritățile nu au confirmat până acum acest lucru.
Potrivit unor surse din anchetă, asasinul a avut acces la vehicul, pentru că bomba a fost pusă sub scaunul șoferului, în interiorul mașinii.
Vecinii omului de afaceri au declarat ca acesta era “un om extraordinar, de aleasă omenie, om de cuvânt. Nu putea el sa aibă dușmani așa….”.
Specialiștii în criminalistică susțin faptul că, persoana care l-a ucis cunostea foarte bine obiceiurile omului de afaceri și traseul acestuia din acea zi.

Ștefan Lazăr, fost ofiţer anti-tero al SRI: „Dacă dispozitivul explozibil improvizat a fost construit asfel încât acesta să fie declanşat de la distanţă, cu siguranţă cel care a iniţiat explozia respectivă s-a aflat în proximitatea victimei”.

În cazul unui astfel de dispozitiv, ca să poată detona bomba, autorul ar fi trebuit să se afle la câteva zeci de metri de țintă. Şi-a ales probabil un loc în care să nu fie observat şi să se poată retrage foarte repede.
Luând în calcul faptul că granița cu Ungaria era la doar 50 de kilometri distanță, este foarte probabil ca autorul sa fi parăsit țara imediat dupa atac.
 
Dosarul de omor a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cu toate că nu au fost dezvăluite detalii, în presa locală au apărut informații, neconfirmate oficial, despre o posibilă legătură a lui Ioan Crișan cu o captură de țigări de contrabandă.
Peste șase milioane de țigări introduse ilegal în țară au fost găsite într-un camion, printre paleți cu borcane de sticlă. Sunt zvonuri că omul de afaceri le-ar fi dat pontul polițiștilor. Șoferul camionului a fugit și nu a fost încă găsit.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *