Datele statistice susțin faptul că, pe teritoriul țării noastre există 1440 de biserici de lemn ridicate până în anul 1918. Mai precis, 650 se găsesc în Transilvania și Banat, 490 în Oltenia și Muntenia și 300 în zona Moldovei.

Biserica de lemn din Putna, care mai este cunoscută și ca Biserica de lemn “Dragoș Vodă” sau Schitul Putna, datează de la mijlocul secolului al XIV-lea. Aceasta a fost ridicată inițial în satul Volovăț și apoi a fost strămutată în satul Putna din județul Suceava.

Aceasta, potrivit tradiției, a fost adusă de Ștefan cel Mare de la Volovăț. Istoricii o consideră drept cea mai veche și chiar singura biserică medievală, cunoscută până în prezent, pastrată pe teritoriul României.  Datorită vechimii și frumuseții ei, aceasta a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judetul Suceava în anul 2015.

Potrivit tradiției, această biserică de lemn ar fi fost construită în perioada domniei lui Dragoș Vodă, pe la mijlocul secolului al XV-lea. Referitor la data construirii acestei biserici, există două ipoteze: anul 1353, după cum este consemnat de ieromonahul Putnei, Sevastian Georgiescu, în manuscrisul “Descriere pentru biserica din satul Putna, numită mănăstirea veche a Putnei” din 4 iulie 1853 sau anul 1346, după cum este indicat de Dimitrie Dan în monografia Putnei din anul 1905.

Primul cronicar care a menționat această tradiție a fost chiar marele vornic Nicolae Costin (1660-1712) în Letopisețul Țării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601 și de la 1709 la 1711:
“Înțeles-am și noi den oameni batrâni, lăcuitori de aicea den țară, cum să trage cuvântul den om în om, că o biserică de lemnu la Olovăț, să fie făcută de Dragoș-vodă și acolo zic, să fie îngropat Dragoș-vodă. Și aceia biserică de lemnu a mutat-o Ștefan-vodă cel Bun, de o au clădit la Mănăstirea Putna, unde stă până acmu. Iară pe locul bisericii acei de lemnu, la Olovăț, Ștefan-vodă au zidit biserică de piatră”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *