Un ofițer de poliție și 9 agenți de la Serviciul Rutier au fost reținuți de procurorii DNA, ca urmare a unor percheziții desfășurate la Botoșani, pentru cercetări privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție (luare de mită, abuz în serviciu și dare de mită). Alți 6 inculpați (toți agenți de poliție rutieră) sunt cercetați sub măsura controlului judiciar.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada iunie – noiembrie 2020, cei 16 inculpați, polițiști în cadrul I.P.J. Botoșani – Serviciul Rutier (inclusiv ofițerul de poliție), ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 lei și 100 euro de la mai mulți conducători auto opriți în trafic pentru depășirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier.

Într-un context asemănător, în perioada 31 martie 2019 – 09 iulie 2020, ofițerul de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi falsificat toate documentele (procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarații de martori) care au stat la baza constituirii unui dosar penal ce avea ca obiect „punerea în circulație sau conducere a unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice”, deschis față de inculpatul persoană fizică, reținut în prezenta cauză.

Prin aceste demersuri, ofițerul ar fi urmărit îngreunarea tragerii la răspundere penală a acestuia și emiterea unei soluții procedurale de netrimitere în judecată.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *